..."Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi, de toate oglinzile lumii,
Cateodata chiar esti...
Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi, de toate legile lumii,
Cateodata traiesti..."
Florin Chilian: http://www.youtube.com/watch?v=BBJB0Tpt26Q
Se afișează postările cu eticheta Personal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Personal. Afișați toate postările
duminică, 13 februarie 2011
joi, 8 aprilie 2010
Ce facem pentru noi?
Nu sunt un fan al revistelor pentru femei...de fapt, ca sa fiu sincera pana la capat, singura ocazie cu care imi cade una in mana e umplerea timpului petrecut intr-un compartiment de tren in incercarea de a-i ignora pe cei mai dornici decat mine de o conversatie asa-zis interesanta.
Mai mult decat atat, nu sunt catusi de putin un fan al personajului.
Dar nu stiu de ce , din pagina plina de text a uneia dintre revistele de acest soi, mi-a atras atentia un citat si aparent tine cu incapatanare rigida sa ramana in memorie. M-am gandit ca daca il notez undeva, poate ma lasa in pace.
El suna cam asa: "La finalul unei zile cumplite in care am uitat de noi, ajungem tot la noi, la sufletul nostru, dar nu mai apucam sa-l privim. El sta in pozitia fetusului, cu genunchii la gura, speriat si ocupand tot mai putin spatiu. Ne intra sufletele la apa."
El mi-a servit drept motto de reflectie de Pasti. Si am multumit in gand pentru barcutele si colacii de salvare de pe lacul meu.
PS: Nu credeam ca o sa traiesc sa spun asta, dar felicitari Iulia Vantur!
Mai mult decat atat, nu sunt catusi de putin un fan al personajului.
Dar nu stiu de ce , din pagina plina de text a uneia dintre revistele de acest soi, mi-a atras atentia un citat si aparent tine cu incapatanare rigida sa ramana in memorie. M-am gandit ca daca il notez undeva, poate ma lasa in pace.
El suna cam asa: "La finalul unei zile cumplite in care am uitat de noi, ajungem tot la noi, la sufletul nostru, dar nu mai apucam sa-l privim. El sta in pozitia fetusului, cu genunchii la gura, speriat si ocupand tot mai putin spatiu. Ne intra sufletele la apa."
El mi-a servit drept motto de reflectie de Pasti. Si am multumit in gand pentru barcutele si colacii de salvare de pe lacul meu.
PS: Nu credeam ca o sa traiesc sa spun asta, dar felicitari Iulia Vantur!
marți, 23 februarie 2010
Buzele tale, doua petale...
Bineinteles ca e o manea. Si daca esti o singura anumita persoana si ma suni exact cand ma situez in centrul multimii de la metrou, s-ar putea sa ma inrosesc si apoi sa ma albastresc pana reusesc sa opresc sonorul la telefon. Dar stiu ca nu o sa faci asta...
Tine de ambitie si de capacitatea de a-ti demonstra ca nu ma las afectata de cate ori imi canti aceasta "melodie", pe care am avut odata nefericita si neinspirata pornire sa-ti marturisesc ca nu o suport. Ba mai mult, mi-am pus-o si pe telefon si am inceput sa retin si din versuri.
Si a inceput sa functioneze, nu ma mai afecteaza...si parca nici tu nu o mai canti cu aceeasi placere...in curand cred ca o sa pot sa o si sterg.
Ma intreb insa in cate situatii as putea aplica acum aceeasi strategie. Ar fi cateva (cel putin vreo 3) care imi trec prin minte acum, dar ma intreb daca merita. Sa le luam totusi pe rand.
Self reminder: daca citesti aici, adu-ti aminte ca ai auzit si mai rau: "buzele tale, ca doua petale..."
Tine de ambitie si de capacitatea de a-ti demonstra ca nu ma las afectata de cate ori imi canti aceasta "melodie", pe care am avut odata nefericita si neinspirata pornire sa-ti marturisesc ca nu o suport. Ba mai mult, mi-am pus-o si pe telefon si am inceput sa retin si din versuri.
Si a inceput sa functioneze, nu ma mai afecteaza...si parca nici tu nu o mai canti cu aceeasi placere...in curand cred ca o sa pot sa o si sterg.
Ma intreb insa in cate situatii as putea aplica acum aceeasi strategie. Ar fi cateva (cel putin vreo 3) care imi trec prin minte acum, dar ma intreb daca merita. Sa le luam totusi pe rand.
Self reminder: daca citesti aici, adu-ti aminte ca ai auzit si mai rau: "buzele tale, ca doua petale..."
joi, 14 mai 2009
Ce alegem: scopul sau mijloacele?
Azi mi-am adus aminte că nu am mai scris de mult timp pe blog; motive există, scuze se găsesc. Scuze de altfel se găsesc cam pentru orice manifestare de comportament a oricui, efortul adevărat constă în a le găsi pe cele mai bune. Rişti însă să te pierzi în ele şi să ignori ceea ce de fapt contează: comportamentul este doar o manifestare de caracter. Iar în vremurile cele mai grele – dacă vreţi, de criză – se cunoaşte cel mai bine caracterul şi valorile după care se conduce o persoană/organizaţie/societate. Poţi să alegi să le ignori o perioadă, dar cu cât mai lungă va fi, cu atât mai neplăcută va fi trezirea la realitate.
Dacă ne uităm în jurul nostru, o să constatăm că majoritatea ne conducem după principiul „vrem mai mult şi mai bun...şi dacă se poate cât mai repede”. Ca la restaurant, numai că nimeni nu vrea să-şi asume rolul de chelner. Bine, hai, facem o excepţie dacă discutăm de tiparul „Bamboo”, dar doar de dragul bacşişului.
Organizaţiile au înţeles acest lucru şi s-au adaptat şi ele din mers. Şi au avut succes, sporind cu drag valorile de consum. Cât timp ochii au rămas îndreptaţi spre rezultate, totul a fost roz. Comportamentul din spatele lor nu a prezentat interes pentru nimeni, a fost considerat o preocupare banală a celor câţiva neadaptaţi social şi pus într-un sertar deoparte.
Criza doar a deschis sertarul şi mulţi dintre noi ne arătăm acum scârbiţi de ce s-a ascuns acolo. Cam acelaşi sentiment l-am avut astăzi când am citit în presa că una dintre companiile-guru din IT – pentru curioși, Intel – a fost sancţionată de CE pentru practici anticoncurenţiale; mai precis, a îngrăşat conturile unor alte companii-guru pentru a folosi produsele proprii şi nu ale concurenţei. Nu departe de amenda primită de Microsoft acum ceva ani pentru abuzarea de poziţia dominantă pe piaţă.
Şi eu care mă amuzam atunci când am auzit de ultima invenţie în materie de training-uri pe resurse umane – „cum să-ţi sapi colegii de serviciu”, ca să te asiguri că nu eşti dat afară.
Dacă ne uităm în jurul nostru, o să constatăm că majoritatea ne conducem după principiul „vrem mai mult şi mai bun...şi dacă se poate cât mai repede”. Ca la restaurant, numai că nimeni nu vrea să-şi asume rolul de chelner. Bine, hai, facem o excepţie dacă discutăm de tiparul „Bamboo”, dar doar de dragul bacşişului.
Organizaţiile au înţeles acest lucru şi s-au adaptat şi ele din mers. Şi au avut succes, sporind cu drag valorile de consum. Cât timp ochii au rămas îndreptaţi spre rezultate, totul a fost roz. Comportamentul din spatele lor nu a prezentat interes pentru nimeni, a fost considerat o preocupare banală a celor câţiva neadaptaţi social şi pus într-un sertar deoparte.
Criza doar a deschis sertarul şi mulţi dintre noi ne arătăm acum scârbiţi de ce s-a ascuns acolo. Cam acelaşi sentiment l-am avut astăzi când am citit în presa că una dintre companiile-guru din IT – pentru curioși, Intel – a fost sancţionată de CE pentru practici anticoncurenţiale; mai precis, a îngrăşat conturile unor alte companii-guru pentru a folosi produsele proprii şi nu ale concurenţei. Nu departe de amenda primită de Microsoft acum ceva ani pentru abuzarea de poziţia dominantă pe piaţă.
Şi eu care mă amuzam atunci când am auzit de ultima invenţie în materie de training-uri pe resurse umane – „cum să-ţi sapi colegii de serviciu”, ca să te asiguri că nu eşti dat afară.
joi, 4 decembrie 2008
Imagine being different
Citand un cantec celebru: "Imagine all the people"...and we sure are a lot of people.
Pe care ne este imposibil sa-i cunoastem, macar ca ne straduim sa folosim la maxima lor utilitate tehnologiile informationale ale epocii (post)moderne. Cei mai multi dintre noi ne limitam la a-i raporta pe ceilalti la un etalon de masura, iar ceea ce masuram este distanta de un asa-zis "normal" construit pe fondul propriei culturi. Cand distantele sunt oarecum echivalente, le incadram in stereotipuri.
Stereotipurile functioneaza mai ales atunci cand avem doar informatii tangentiale, de a doua sau a treia mana, favorizate fiind de atitudinea "lenesului confortabil", "warm and fuzzy on the outside", care emite pornind de la ele judecati de valoare.
Problema se complica si mai mult atunci cand, la o prima analiza, realitatea (sau prima impresie) le confera acestor stereotipuri valoarea de adevar.
Ca exemplu practic:
Ca italienii si spaniolii vorbesc mult (si nu neaparat in mod deschis) banuiam.
Ca polonezii sunt mai rigurosi stiam.
Ca bulgarii sunt (sau se promoveaza ca fiind) "smecheri" mi s-a mai spus.
Ca "tinerii din ziua de azi" se dedica practicarii/consumarii diferitelor vicii citesc zilnic in privirea amara a celor trecuti deja de aceasta etapa.
Dar, in final, toata aceasta imagine nu este decat o constructie a gandirii mele, raportata la normele si cutumele preluate inconstient din practica societatii romanesti. In exemplul de mai sus, cuvantul "barfa" este strict o categorizare romaneasca, ea s-ar traduce intr-un limbaj de circulatie universala prin "socializare".
Pentru cei care au aceeasi tendinta ca si mine de a-i transforma pe ceilalti in obiecte ale gandirii noastre, cred ca ne-ar fi mult mai usor daca i-am considera doar ca subiecte de investigare (iar pentru cei ce apreciaza putina etica, puteti citi diferenta kantiana dintre a trata omul ca subiect/scop si nu ca obiect/mijloc). In acest fel, nici nu riscam sa avem prea multe/mari asteptari de la ceilalti.
Iar daca nu ma credeti pe cuvant, puteti testa voi insiva aceste stereotipuri prin participarea la propriul program de exchange. Pregatiti-va sa fiti surprinsi.
Mai jos sunt cateva poze din Letonia, de altfel si motivul pentru care nu am mai apucat sa scriu nimic aici pe blog in ultima vreme.
Pe care ne este imposibil sa-i cunoastem, macar ca ne straduim sa folosim la maxima lor utilitate tehnologiile informationale ale epocii (post)moderne. Cei mai multi dintre noi ne limitam la a-i raporta pe ceilalti la un etalon de masura, iar ceea ce masuram este distanta de un asa-zis "normal" construit pe fondul propriei culturi. Cand distantele sunt oarecum echivalente, le incadram in stereotipuri.
Stereotipurile functioneaza mai ales atunci cand avem doar informatii tangentiale, de a doua sau a treia mana, favorizate fiind de atitudinea "lenesului confortabil", "warm and fuzzy on the outside", care emite pornind de la ele judecati de valoare.
Problema se complica si mai mult atunci cand, la o prima analiza, realitatea (sau prima impresie) le confera acestor stereotipuri valoarea de adevar.
Ca exemplu practic:
Ca italienii si spaniolii vorbesc mult (si nu neaparat in mod deschis) banuiam.
Ca polonezii sunt mai rigurosi stiam.
Ca bulgarii sunt (sau se promoveaza ca fiind) "smecheri" mi s-a mai spus.
Ca "tinerii din ziua de azi" se dedica practicarii/consumarii diferitelor vicii citesc zilnic in privirea amara a celor trecuti deja de aceasta etapa.
Dar, in final, toata aceasta imagine nu este decat o constructie a gandirii mele, raportata la normele si cutumele preluate inconstient din practica societatii romanesti. In exemplul de mai sus, cuvantul "barfa" este strict o categorizare romaneasca, ea s-ar traduce intr-un limbaj de circulatie universala prin "socializare".
Pentru cei care au aceeasi tendinta ca si mine de a-i transforma pe ceilalti in obiecte ale gandirii noastre, cred ca ne-ar fi mult mai usor daca i-am considera doar ca subiecte de investigare (iar pentru cei ce apreciaza putina etica, puteti citi diferenta kantiana dintre a trata omul ca subiect/scop si nu ca obiect/mijloc). In acest fel, nici nu riscam sa avem prea multe/mari asteptari de la ceilalti.
Iar daca nu ma credeti pe cuvant, puteti testa voi insiva aceste stereotipuri prin participarea la propriul program de exchange. Pregatiti-va sa fiti surprinsi.
Mai jos sunt cateva poze din Letonia, de altfel si motivul pentru care nu am mai apucat sa scriu nimic aici pe blog in ultima vreme.
luni, 20 octombrie 2008
Atentie, se circula pe 3 benzi
Acum cateva zile, un prieten mi-a atras atentia asupra "numeroaselor" critici pe care nu mai contenesc sa le aduc asupra personalitatii conationalilor nostri. Si uitandu-ma in urma, trebuie sa recunosc ca avea dreptate: admit ca am anumite frustrari legate de personalitatea romanilor si mai ales in ceea ce priveste comportamentul lor civic. Mai precis, absenta comportamentului lor civic.
Ne-am invatat ca daca nu se sanctioneaza corespunzator, atunci e permis...si daca e permis, atunci sa ne si distram pe seama sa...iar daca noi ne putem distra, de ce sa nu-i deranjam pe ceilalti?
Dar pentru ca orice regula are si o exceptie, trebuie sa recunosc o fapta care mi-a oferit o extrem de placuta senzatie de "uite ca se poate": chit ca s-a intamplat in ceasul al 25-lea (in prelungiri, dictate de arbitrul sfintei-campanii-electorale), primarii a doua sectoare din Bucuresti s-au gandit si la nervii consumati de soferii din trafic si au decis sa le ridice masinile celor parcati neregulamentar pe prima banda de circulatie, ingreunand astfel si mai mult un trafic deja demn de o cursa de melci. Nu m-a interesat sa aflu de la ce partide sunt cei doi primari, dar sper ca restul de patru vor lasa orgoliile electorale deoparte si vor copia masurile colegilor lor.
Ne-am invatat ca daca nu se sanctioneaza corespunzator, atunci e permis...si daca e permis, atunci sa ne si distram pe seama sa...iar daca noi ne putem distra, de ce sa nu-i deranjam pe ceilalti?
Dar pentru ca orice regula are si o exceptie, trebuie sa recunosc o fapta care mi-a oferit o extrem de placuta senzatie de "uite ca se poate": chit ca s-a intamplat in ceasul al 25-lea (in prelungiri, dictate de arbitrul sfintei-campanii-electorale), primarii a doua sectoare din Bucuresti s-au gandit si la nervii consumati de soferii din trafic si au decis sa le ridice masinile celor parcati neregulamentar pe prima banda de circulatie, ingreunand astfel si mai mult un trafic deja demn de o cursa de melci. Nu m-a interesat sa aflu de la ce partide sunt cei doi primari, dar sper ca restul de patru vor lasa orgoliile electorale deoparte si vor copia masurile colegilor lor.
joi, 26 iunie 2008
I'm glad that's over now
Am avut parte de una dintre cele mai incarcate luni din ultimii 23 de ani si un pic: delegatie, nunta (nu a mea, bineinteles), festivitate de absolvire, licenta. Iar acum, ca sunt in postura de a trage linie, pot sa concluzionez ca:
1. Toate cartile si training-urile privind un management eficient al timpului sunt pura teorie; iar noi stim ca practica ne omoara. De fapt, reformulez: oboseala de dupa practica e cea care ne omoara...si sentimentul de "now what?".
2. Intreaga ceremonie de nunta (sau cum s-o numi ea) - no ofense, but it's so overrated.
3. Pot incapea 200 de persoane intr-o camera proiectata pentru 100. Si au loc sa dea si din maini, imitand aplauzele.
4. In orice comisie de evaluare, exista un tanar profesor dornic de afirmare a superioritatii sale in raport cu studentul/cel evaluat.
si 5. Respectand legile lui Murphy, ajung sa vad exact locurile pe care nu-mi trece prin cap ca as putea sa le vad sau pe care nu am niciun neuron fixat ca e musai sa le vad (gen Londra sau Seul)...poate ca ar trebui sa nu-mi mai doresc atat de tare sa vad Egiptul, respectiv Parisul. Oricum, ar trebui sa nu mai fiu carcotasa, din moment ce am inscris in colectia mea de poze o sectiune speciala dedicata mumiilor din British Museum. O mica parte din ele arata cam asa:
Iar Madame Tussaud trebuie vazut, chiar daca e mai mic decat v-ati astepta.
2. Intreaga ceremonie de nunta (sau cum s-o numi ea) - no ofense, but it's so overrated.
3. Pot incapea 200 de persoane intr-o camera proiectata pentru 100. Si au loc sa dea si din maini, imitand aplauzele.
4. In orice comisie de evaluare, exista un tanar profesor dornic de afirmare a superioritatii sale in raport cu studentul/cel evaluat.
si 5. Respectand legile lui Murphy, ajung sa vad exact locurile pe care nu-mi trece prin cap ca as putea sa le vad sau pe care nu am niciun neuron fixat ca e musai sa le vad (gen Londra sau Seul)...poate ca ar trebui sa nu-mi mai doresc atat de tare sa vad Egiptul, respectiv Parisul. Oricum, ar trebui sa nu mai fiu carcotasa, din moment ce am inscris in colectia mea de poze o sectiune speciala dedicata mumiilor din British Museum. O mica parte din ele arata cam asa:
Iar Madame Tussaud trebuie vazut, chiar daca e mai mic decat v-ati astepta.
duminică, 20 aprilie 2008
Leapsa de la Andra
Tocmai am primit un subiect pentru leapsa: 8 lucruri care imi trec acum prin minte. Pai:
1. Me kind of pissed off! Pt ca am senzatia ca vorbesc cu peretii si explic degeaba anumite greseli - se continua in acelasi stil.
2. Cum sa o inveselesc pe sora'mea de ziua ei. Any ideas?
3. Crema de zahar ars din frigider.
4. Recenzia pentru facultate: chiar trebuie s-o fac azi?
5. O gluma de la Deko despre "bula temporala" in care intra femeia cand se aranjeaza.
6. Cum sa-mi instalez imprimanta, ca am pierdut driver-ul original...
7. Oare pot sa-mi fac timp maine sa ajung la Think Strategy?
8. Sa ma mut?...mai bine ma gandesc la asta dupa ce-mi trece supararea.
Dau mai departe Aidei, Iuliei, Cameliei si lui Cis. Think fast!
1. Me kind of pissed off! Pt ca am senzatia ca vorbesc cu peretii si explic degeaba anumite greseli - se continua in acelasi stil.
2. Cum sa o inveselesc pe sora'mea de ziua ei. Any ideas?
3. Crema de zahar ars din frigider.
4. Recenzia pentru facultate: chiar trebuie s-o fac azi?
5. O gluma de la Deko despre "bula temporala" in care intra femeia cand se aranjeaza.
6. Cum sa-mi instalez imprimanta, ca am pierdut driver-ul original...
7. Oare pot sa-mi fac timp maine sa ajung la Think Strategy?
8. Sa ma mut?...mai bine ma gandesc la asta dupa ce-mi trece supararea.
Dau mai departe Aidei, Iuliei, Cameliei si lui Cis. Think fast!
joi, 17 aprilie 2008
I finally did it
I finally did it! It was not easy and it took me long enough to decide. But I've passed my grow-up-test on Internet!
Mi-am sters contul de pe hi5 (I know, it was stupid anyway). Si, oricum, nu mai intrasem pe el de aprox. jumatate de an. Dar ne lega un fel de..."afectiune adolescentina" sa-i spunem.
Am senzatia tot mai acuta in ultima vreme ca particip la un curs intensiv de "Maturizare rapida" iar anumite persoane din jurul meu - nu dau nume - si-au luat prea in serios rolul de "profesori". Ok, I don't mind....but I promise you one thing: I will never sell my cartoons CDs. This is as far as I go!
In speranta ca o sa si reusesc sa conving pe cineva, m-am si documentat pe tema influentarii, manipularii si alte asemenea (glumesc asupra motivului, dar documentarea chiar a fost facuta). Si tot ce mi-a ramas in minte ca relevant si simplificand foarte mult acest proces este urmatoarea situatie: Care credeti ca este cea mai simpla metoda sa determini membrii unei fanfare, care te streseaza de altfel cu sunetele lor puternice, sa taca?...planuri, brief-uri, campanii, public-tinta...Folositi o lamaie! E suficient sa muscati dintr-o jumatate de lamaie in fata suflatorilor si o sa saliveze atat de puternic incat n-o sa mai poata canta.
Conditia este ca acele persoane sa fi gustat anterior macar o data dintr-o lamaie. Si uite asa ajung iar la publicitate: sa fie suficient oare sa-i creezi unei persoane o anumita obisnuinta pentru ca, ulterior, sa obtii, in virtutea ei, o reactie? Reactie de consumator mai precis.
Mi-am sters contul de pe hi5 (I know, it was stupid anyway). Si, oricum, nu mai intrasem pe el de aprox. jumatate de an. Dar ne lega un fel de..."afectiune adolescentina" sa-i spunem.
Am senzatia tot mai acuta in ultima vreme ca particip la un curs intensiv de "Maturizare rapida" iar anumite persoane din jurul meu - nu dau nume - si-au luat prea in serios rolul de "profesori". Ok, I don't mind....but I promise you one thing: I will never sell my cartoons CDs. This is as far as I go!
In speranta ca o sa si reusesc sa conving pe cineva, m-am si documentat pe tema influentarii, manipularii si alte asemenea (glumesc asupra motivului, dar documentarea chiar a fost facuta). Si tot ce mi-a ramas in minte ca relevant si simplificand foarte mult acest proces este urmatoarea situatie: Care credeti ca este cea mai simpla metoda sa determini membrii unei fanfare, care te streseaza de altfel cu sunetele lor puternice, sa taca?...planuri, brief-uri, campanii, public-tinta...Folositi o lamaie! E suficient sa muscati dintr-o jumatate de lamaie in fata suflatorilor si o sa saliveze atat de puternic incat n-o sa mai poata canta.
Conditia este ca acele persoane sa fi gustat anterior macar o data dintr-o lamaie. Si uite asa ajung iar la publicitate: sa fie suficient oare sa-i creezi unei persoane o anumita obisnuinta pentru ca, ulterior, sa obtii, in virtutea ei, o reactie? Reactie de consumator mai precis.
joi, 31 ianuarie 2008
Cum toate au un sens...sper
Sa castig la 6/49 nu e genul meu... nici macar cand toata lumea are de castigat, gen pahare de cola, nu am mai mult noroc, pentru ca ma trezesc, bineinteles, dupa ce expira perioada de promotie.
Genul meu e mai degraba "invata 99,99% si la examen iti va pica cu siguranta acel 0,01% pe care nu-l stii!" Nu ti-ar strica sa extragi un loz norocos?! Ce zici atunci daca colegele din camera insalubra de camin te fura peste noapte? Exista o extrem de mica sansa sa patesti ceva daca te dai pe banana?!...una la o mie sa zicem.... (nu stiu la ce banana va ganditi dar eu vorbesc de banana de plastic de la mare). Eh...si asa nu-mi fracturasem niciodata nimic - pana atunci. And it doesn't stop here.
Si totusi refuz sa ma plang. Pentru ca pana la urma, nu e atat de rau: Restante - doar una in 4 ani (se spune ca nu esti student pana nu ai una - asa au ras ai mei parinti de mine). Stau cu chirie acum. Am prieteni la care tin si care imi fac cadou pahare de la promotie. Rana de pe umar nu ma mai doare decat la frig. Iar maine am suficiente motive sa pot sa rad de mine insami.
M-am saturat doar de persoanele care fac din a se plange de cat de greu le este lor o activitate permanenta. Grow up: daca asta e tot ce faceti toata ziua, cand mai aveti timp sa si indreptati ceva? Cand mai aveti timp sa vedeti si jumatatea plina a paharului?
Cand va faceti timp sa-i respectati pe cei din jur?
Genul meu e mai degraba "invata 99,99% si la examen iti va pica cu siguranta acel 0,01% pe care nu-l stii!" Nu ti-ar strica sa extragi un loz norocos?! Ce zici atunci daca colegele din camera insalubra de camin te fura peste noapte? Exista o extrem de mica sansa sa patesti ceva daca te dai pe banana?!...una la o mie sa zicem.... (nu stiu la ce banana va ganditi dar eu vorbesc de banana de plastic de la mare). Eh...si asa nu-mi fracturasem niciodata nimic - pana atunci. And it doesn't stop here.
Si totusi refuz sa ma plang. Pentru ca pana la urma, nu e atat de rau: Restante - doar una in 4 ani (se spune ca nu esti student pana nu ai una - asa au ras ai mei parinti de mine). Stau cu chirie acum. Am prieteni la care tin si care imi fac cadou pahare de la promotie. Rana de pe umar nu ma mai doare decat la frig. Iar maine am suficiente motive sa pot sa rad de mine insami.
M-am saturat doar de persoanele care fac din a se plange de cat de greu le este lor o activitate permanenta. Grow up: daca asta e tot ce faceti toata ziua, cand mai aveti timp sa si indreptati ceva? Cand mai aveti timp sa vedeti si jumatatea plina a paharului?
Cand va faceti timp sa-i respectati pe cei din jur?
joi, 13 decembrie 2007
A fost odata ca niciodata...
Nici pana acum nu gasesc exact punctul de pe "i" pentru care incep sa imi tin un jurnal. Poti sa-i spun eu blog sau weblog (sau cum s-o mai numi el) ca sa imi linistesc constiinta ca doar e in trend, dar mie tot imi miroase a jurnal. Iar un jurnal mereu mi-a inspirat pierdere de vreme (no ofense).Si cu toate acestea...din moment ce de cateva saptamani imi tot creez aceeasi adresa de blog pe care a doua zi o sterg nemultumita iar peste cateva zile o iau de la capat, am decis ca why the hell not? So, this is the way I make it happen...because is not that important what happens to you (so deal with it and stop complaining!). Asta pana nu ma razgandesc din nou (m-am razgandit de mai multe ori, deci pot sa folosesc expresia ca atare).
Si pentru ca inca nu m-am decis despre ce o sa si scriu aici, o sa pun punct aici...nu, nu punctul ala de pe "i".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
- Deea
- „Wait, I don't wanna kill you. I'm just trying to see your bubble!” „Ok, maybe just a little peek.”