Povestile din spatele numelor

Ca un bun cunoscator de desene animate ce ma laud a fi (told y I was a fan, didn't I?), am descoperit prin periplul meu printre personajele haioase ca stau, unele dintre ele, mai bine decat creatorii lor la capitolul brand personal – adica acele cateva calitati pe care orice copil i le recunoaste si trezit din somn.
Imaginea pe care si-o promoveaza personajul meu favorit a fost sintetizata de el insusi: „Bring it on!”:

Dar nu despre replici celebre vreau eu sa vorbesc, ci despre nume, mai mult sau mai putin celebre – si despre povestile necunoscute din spatele lor.
Personajul din imagini se numeste Cuzco. „Cuzco” a fost insa si numele capitalei imperiului Incas, despre care se spune ca a fost infiintat in secolul XI. Orasul exista de altfel si astazi in Peru.
In acelasi registru, un alt nume, Persepolis, a fost si capitala Imperiului Persan din antichitate. Numele provine din limba greaca si inseamna „Orasul persilor”.
Cine n-a auzit de Winnie-the Pooh? Dar el este si numele unui ursulet real, orfan, originar din Winnipeg (Canada), salvat de un medic veterinar ce facea parte din trupele militare transportate spre Europa, in 1914. Acesta a cumparat ursul pentru 20 de dolari, devenind astfel mascota brigazii. In drumul spre Anglia, a preferat insa sa il lase pe Winnie la Gradina zoologica din Londra.
Pisoiul din Tweety, Sylvester, isi regaseste numele in insasi denumirea speciei sale : Felis sylvestris inseamna „pisica salbatica de padure ce se afla pe continentul european”.
Shrek este inspirat din personajul principal al cartii ilustrate ce-i poarta numele, scrisa in 1990, insemnand in limba germana "frica" sau "teroare". In povestea originala, Fiona este si ea un capcaun verde, desi numele sugereaza in celtica "alb", "palid".
Un alt nume celebru, „Yahoo” isi are inspiratia in povestea calatoriei lui Gulliver in Tara Cailor, unde se intalneste cu acele fiinte inferioare cailor rationali, lacome, rautacioase si invidioase, aflate mereu pe picior de cearta si dedicate implinirii nevoilor primare din piramida lui Maslow. Carcotasii fara imaginatie probabil ma vor contrazice: Yahoo vine de la "Yet Another Hierarchical Officious Oracle".
Dupa toata aceasta documentare, mi-as fi dorit si eu un nume mai "singular", care sa nu ridice probleme de cautat prin imaginatie dupa combinatii pentru gasirea unei adrese de mail disponibile. Bine ca brandul personal doar incepe prin nume.

Omul este condamnat la libertate

Motivarea membrilor unei organizatii isi gaseste din ce in ce mai des un timp de reflectie pe ordinea de zi a managerilor acesteia. De la managementul clasic pana la cel modern si post-modern, au fost dezvoltate mai multe teorii referitoare la cea mai buna modalitate prin care ne putem tine angajatii la un nivel satisfacator de buna-purtare.
Doua dintre mai sus-amintitele teorii, Teoria X si Teoria Y, fac referire la gradul de acceptare a muncii al individului si necesitatea managerului de a (nu)-l constrange sa-si indeplineasca sarcinile prevazute in fisa de post...si nu neaparat numai.
Managerii romani au fost acuzati in multiple ocazii ca promoveaza Teoria Y, in timp ce pun in practica Teoria X, controland, amenintand si pedepsind. Dar eu zic sa facem un experiment: sa intrebam un esantion reprezentativ din angajatii acestia asupriti, cat la suta sunt capabili sa-si asume responsabilitatea actiunilor lor, au initiativa si ambitia luarii unei decizii. N-as vrea sa fim dezamagiti afland ca o mare parte din ei se lauda cu aceeasi teorie (Y), dar se comporta dupa principiile celeilalte, asa, ca e mai comod. Iar galagia e pur si simplu de imagine (vedeti ce galagie e acum in pre-campanie electorala).
A nu se intelege ca iau partea "directorilor" cu aere de superioritate. Doar ma gandesc si la reversul medaliei - angajatii cu aere presupus-inferioare, care isi doresc libertatea, dar nu si responsabilitatea ce deriva din ea.
Ori, dupa cum bine spunea Sartre, "Omul e condamnat la libertate", iar consecintele constientizarii acestui fapt au fost, ironic, inventarea de-a lungul istoriei a multiplelor forme care sa-l constranga, sa-i ofere un pretext de motivare a actiunilor sale. Modalitatile in care alege sa se justifice sunt cele care il definesc pana la urma.

Why ego may get in the way of performance

Cam asa suna ultimul dintr-o rara colectie de titluri peste care interconexiunile mele cerebrale pornind de la nervul optic nu m-au lasat sa trec cu vederea. I mean: ego can get in the way of performance? Puteam sa jur ca cine are papagalul mai mare, pretentiile mai mari, e capabil sa-si impuna punctul de vedere si sa-i convinga/manipuleze pe ceilalti are si sansele mai mari sa ajunga intr-o pozitie de top intr-o mare firma decat colegul cel timid, la locul lui, muncitor si nevazut/nebagat in seama de nimeni.
Suprinzator, da; se pare ca da. Tendinta de a fi constant in centrul atentiei poate fi un indicator al unui ego supradimensionat. Acesti indivizi sunt (sau devin) predispusi sa se comporte ca si cum opiniile lor sunt superioare oricaror alte pareri, indiferent ale cui ar fi. Mai mult, ei cred ca ceea ce e bine pentru ei, e bine si pentru organizatie - in loc sa considere ca ce e bine pentru organizatie, membrii sau clientii sai are prioritate in fata nevoilor personale.
Business-guru Jim Collins a inventat un nou termen in literatura de referinta:"fifth-level leader". Sunt acei lideri a caror trasatura definitorie este modestia, care sunt retinuti in proslavirea propriei persoane, nu cer recompense la tot pasul, nu sunt agresivi si nu cer atentia mass-media, in timp ce construiesc succesul unei organizatii pe termen lung.
Collins a ajuns la aceasta concluzie comparand performantele diferitelor tipuri de lideri ai celor mai mari companii din State. Pe o scara de la 1 la 5, cei mai de succes au primit nota 5, deci sunt "5th level leaders", in timp ce (prea)mult mediatizatii lidei carismatici, self-centered individuals (avand caracteristici unice, individuale, sau sunt individualisti, voi alegeti...) au urcat abia pana pe locul 4.
Ramane de vazut daca si cand putem vorbi si la noi de promovarea talentelor "din spatele ochelarilor" si nu din fata oglinzii.

La ce sa te astepti

Experimentez zilele acestea un nou statut in viata mea de tanar absolvent de facultate: acela de „tanar cautator de job”, conform prescriptiei universitare (a se citi “diploma de licenta”). Si cum mai stiu cate una alta despre cum e sa te afli de cealalta parte a baricadei, incerc sa-mi adaptez comportamentul si emotiile in functie de ceea ce stiu ca se afla acolo.
Pentru cei ce se recunosc in scurta descriere de mai sus, ca sa fac referire numai la un aspect al cautarii de noi membri in organizatie – interviul, iata cu ce este probabil sa va intalniti:
Varianta „esti suficient de interesant cat sa avem o discutie mai lunga” (sau Planul in 7 puncte) cuprinde intrebari despre:
1. Diferite aspecte fizice, gen sanatate, carisma sau impact pentru job-ul pus pe masa...cel putin in teorie, ca in practica imi miroase a evaluare tacita
2. Pregatirea academica si profesionala necesara, de multe ori cu accent pe o experienta relevanta (cam 60% din timpul unui interviu)
3. Inteligenta: Cat si cum o folosesti intr-o situatie concreta legata de job
4. Anumite aptitudini speciale (spatiale, de limba, numerice), uneori necesare in activitatea desfasurata
5. Ce interese ai, cum iti petreci timpul liber si ce afirmi despre potentialele tale puncte forte si despre motivatiile tale (the „Unique Selling Proposition” tells you something?)
6. Personalitatea ta si care sunt implicatiile ei asupra job-ului
7. Circumstantele care te-au marcat in trecut – care, cum, de ce
Iar varianta „convinge-ma repede ca esti bun” (cunoscuta si ca Planul in 5 puncte) cuprinde intrebari despre:
1. Impactul asupra celorlalti (inclusiv asupra evaluatorului) – da, prima impresie conteaza intotdeauna
2. Cunostinte si experienta
3. Abilitati necesare in viitoarea activitate
4. Motivatie, in legatura directa cu efortul pe care esti dispus sa-l depui
5. Adaptabilitate emotionala la eventualele situatii cu care ai putea sa te confrunti facand ceea ce sustii ca vrei sa faci
Iar pentru un plus de siguranta personala si incredere premergatoare, pregateste-ti de dinainte raspunsuri convingatoare la intrebarile: Cum te vezi peste 5 ani? De ce sa te angajam pe tine? (Daca te-ai dat mare in CV cu experienta ta)...si, mai exact, ce ai facut tu acolo? Cum vezi tu o zi din job-ul ALA?

Din categoria unde-i burta incape si-un ghiul

...sau mai bine spus un lant...gros, mare de aur. Sa vada jmecherii de pe plaja ce bazat este el. Si gagicile ce dotat ii este buzunarul (fiind probabil singura portiune din pantaloni bine echipata).
Probabil ati recunoscut peisajul arhicunoscut de Mamaia, pe care, din diverse motive dintre cele mai nobile, m-am vazut nevoita sa-l admir saptamana trecuta.
Si asa l-am vazut pe el: printre muntii de chistocuri de tigari si coji de seminte aruncate pe plaja, venea el, inalt, gras si cu ghiului la vedere, calare pe un ASMA (si uite cum mai aflu si eu ce mai e nou prin lumea fashion-automobilismului), cu chelia in vant si Gucci Sunglasses pe urechile clapauge.
And don't get me started about the "she" on the beach. Am vazut atatea silicoane intr-o saptamana cat n-am vazut de cand am invatat sa pronunt cuvantul corect.
Si in ciuda atator pretentii si fite de bucuresteni/constanteni/etc - romani sa fie, se pare ca atunci cand vine vorba de servicii, se multumesc cu foarte putin: nu de alta, dar serviciile de la hotel/restaurant sunt de-a dreptul execrabile. Si asta tinand cont de faptul ca mereu au fost pline!
Pana la urma, cel mai mila mi-a fost de saraca musculita care s-a inecat in supa mea. Si stii cum e vorba: mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe sufletul!