joi, 4 decembrie 2008

Imagine being different

Citand un cantec celebru: "Imagine all the people"...and we sure are a lot of people.
Pe care ne este imposibil sa-i cunoastem, macar ca ne straduim sa folosim la maxima lor utilitate tehnologiile informationale ale epocii (post)moderne. Cei mai multi dintre noi ne limitam la a-i raporta pe ceilalti la un etalon de masura, iar ceea ce masuram este distanta de un asa-zis "normal" construit pe fondul propriei culturi. Cand distantele sunt oarecum echivalente, le incadram in stereotipuri.
Stereotipurile functioneaza mai ales atunci cand avem doar informatii tangentiale, de a doua sau a treia mana, favorizate fiind de atitudinea "lenesului confortabil", "warm and fuzzy on the outside", care emite pornind de la ele judecati de valoare.
Problema se complica si mai mult atunci cand, la o prima analiza, realitatea (sau prima impresie) le confera acestor stereotipuri valoarea de adevar.
Ca exemplu practic:
Ca italienii si spaniolii vorbesc mult (si nu neaparat in mod deschis) banuiam.
Ca polonezii sunt mai rigurosi stiam.
Ca bulgarii sunt (sau se promoveaza ca fiind) "smecheri" mi s-a mai spus.
Ca "tinerii din ziua de azi" se dedica practicarii/consumarii diferitelor vicii citesc zilnic in privirea amara a celor trecuti deja de aceasta etapa.
Dar, in final, toata aceasta imagine nu este decat o constructie a gandirii mele, raportata la normele si cutumele preluate inconstient din practica societatii romanesti. In exemplul de mai sus, cuvantul "barfa" este strict o categorizare romaneasca, ea s-ar traduce intr-un limbaj de circulatie universala prin "socializare".
Pentru cei care au aceeasi tendinta ca si mine de a-i transforma pe ceilalti in obiecte ale gandirii noastre, cred ca ne-ar fi mult mai usor daca i-am considera doar ca subiecte de investigare (iar pentru cei ce apreciaza putina etica, puteti citi diferenta kantiana dintre a trata omul ca subiect/scop si nu ca obiect/mijloc). In acest fel, nici nu riscam sa avem prea multe/mari asteptari de la ceilalti.
Iar daca nu ma credeti pe cuvant, puteti testa voi insiva aceste stereotipuri prin participarea la propriul program de exchange. Pregatiti-va sa fiti surprinsi.
Mai jos sunt cateva poze din Letonia, de altfel si motivul pentru care nu am mai apucat sa scriu nimic aici pe blog in ultima vreme.





































































Niciun comentariu:

Fotografia mea
„Wait, I don't wanna kill you. I'm just trying to see your bubble!” „Ok, maybe just a little peek.”