Why ego may get in the way of performance

Cam asa suna ultimul dintr-o rara colectie de titluri peste care interconexiunile mele cerebrale pornind de la nervul optic nu m-au lasat sa trec cu vederea. I mean: ego can get in the way of performance? Puteam sa jur ca cine are papagalul mai mare, pretentiile mai mari, e capabil sa-si impuna punctul de vedere si sa-i convinga/manipuleze pe ceilalti are si sansele mai mari sa ajunga intr-o pozitie de top intr-o mare firma decat colegul cel timid, la locul lui, muncitor si nevazut/nebagat in seama de nimeni.
Suprinzator, da; se pare ca da. Tendinta de a fi constant in centrul atentiei poate fi un indicator al unui ego supradimensionat. Acesti indivizi sunt (sau devin) predispusi sa se comporte ca si cum opiniile lor sunt superioare oricaror alte pareri, indiferent ale cui ar fi. Mai mult, ei cred ca ceea ce e bine pentru ei, e bine si pentru organizatie - in loc sa considere ca ce e bine pentru organizatie, membrii sau clientii sai are prioritate in fata nevoilor personale.
Business-guru Jim Collins a inventat un nou termen in literatura de referinta:"fifth-level leader". Sunt acei lideri a caror trasatura definitorie este modestia, care sunt retinuti in proslavirea propriei persoane, nu cer recompense la tot pasul, nu sunt agresivi si nu cer atentia mass-media, in timp ce construiesc succesul unei organizatii pe termen lung.
Collins a ajuns la aceasta concluzie comparand performantele diferitelor tipuri de lideri ai celor mai mari companii din State. Pe o scara de la 1 la 5, cei mai de succes au primit nota 5, deci sunt "5th level leaders", in timp ce (prea)mult mediatizatii lidei carismatici, self-centered individuals (avand caracteristici unice, individuale, sau sunt individualisti, voi alegeti...) au urcat abia pana pe locul 4.
Ramane de vazut daca si cand putem vorbi si la noi de promovarea talentelor "din spatele ochelarilor" si nu din fata oglinzii.