Modernism vs. postmodernism

Ceea ce ne-a placut sa numim "societate moderna" a fost, de fapt, o societate plina de povesti: de la comunism la democratie, de la stiinta la inventii si de la religie la yoga. Ne-am inventat cuvinte noi, ca sa ii invatam si pe altii despre noua "realitate" - unele dintre ele s-au dovedit doar o presiune a limbajului asupra gandirii, care nici pana in ziua de azi nu le-a putut lamuri sensul (dar asta e cu totul alt subiect...). Ne-am dat seama ca e o poveste si ne mandrim ca am depasit-o.

Ne laudam ca suntem post-modernisti si ca am incheiat aproape asa-numita "deconstructie" a povestii (va recomand J. Derrida). Ne laudam ca nu mai avem timp si loc pentru povesti; avem in schimb o servieta plina de carti pe domenii de "business", avem Internet ca sa putem vedea in cealalta emisfera a Pamantului si ne-am facut rost de sateliti sa vedem si dincolo de el. Ne credem blazati si rationali, in virtutea faptului ca le-am vazut deja pe toate.
Si pana ieri, eu m-am laudat ca, desi ma uit la desene animate in continuare (there, I've said it!), nu mai cred in povesti.
Si totusi...am inceput sa ma razgandesc tocmai observand un mediu care e prin excelenta lipsit de emotie: ma refer la Bd. Magheru. Nu stiu cati dintre voi au observat uriasul panou publicitar de pe Magheru, situat langa o biserica, care ne anunta cu litere "de-o schioapa": "Daca Biserica spala pacatele, de ce n-ar spala AVON celulita?" Trecand dincolo de penibilul exprimarii, daca o industrie (pilon de baza al democratiei - vanzarii - promovarii: da, publicitatea) ce beneficiaza de investitii de miliarde de euro si are un profit la fel de mare isi permite sa faca uz de aceleasi povesti pe care tocmai ce le renegam, inseamna ca ultimul cuvant n-a fost inca spus. Povestile intervin acolo unde consistenta logica a argumentelor este depasita. Si, ca sa fim sinceri acum, cine pare a mai avea vreo logica in tara noastra? Am senzatia ca nu ne situam atat de "post" pe cat ne place sa credem.