Pictura de sevalet

Am citit de curand o carte - nu-i spun numele ca sa n-o dezvalui celor ce n-au citit-o (inca mai aveti timp) iar cei care au facut-o, o vor recunoaste fara dubii - care pune cititorul in postura de a analiza ce i se poate intampla unui om daca faptele lui nu lasa urme vizibile asupra fizicului sau...adica timpul trece si el ramane vesnic aparent tanar, pe la 20-25 de ani si toate schimbarile sunt transpuse intr-un tablou-portret (aici trebuia sa fii ghicit despre ce carte era vorba). Pe langa firul epic central, in care este urmarita povestea de viata a acestui "tanar", nu te poti abtine sa nu te intrebi tu insuti: ce-ar fi daca...?
Din fericire pentru noi, e doar continutul fanteziei unui scriitor, dar ideea ce sustine intreaga constructie mi-a definit mie (mai mult decat orice manual academico-stiintific) principala capacitate ceruta unui om ce aspira sa lucreze in HR: sa poata descifra cu maxima acuratete posibila "urmele" pe care timpul si mai ales caracterul si actiunile unei persoane le-au lasat pe aspectul fizic al unui interlocutor.
E oarecum asemanator cu ce spun toti specialistii in comunicare, conform carora limbajul nonverbal este mult mai important decat cel verbal, acesta oferind indicii pretioase in legatura cu adevaratele ganduri ale individului. Dar e mai mult de atat: limbajul nonverbal e legat strans de o situatie data, pe cand semnele de care aminteam mai devreme comprima intreaga istorie a lui.
Majoritatea insa ne ascundem in spatele lipsei de timp, interes sau abilitati si lasam tabloul acoperit.