Ce facem pentru noi?

Nu sunt un fan al revistelor pentru femei...de fapt, ca sa fiu sincera pana la capat, singura ocazie cu care imi cade una in mana e umplerea timpului petrecut intr-un compartiment de tren in incercarea de a-i ignora pe cei mai dornici decat mine de o conversatie asa-zis interesanta.
Mai mult decat atat, nu sunt catusi de putin un fan al personajului.
Dar nu stiu de ce , din pagina plina de text a uneia dintre revistele de acest soi, mi-a atras atentia un citat si aparent tine cu incapatanare rigida sa ramana in memorie. M-am gandit ca daca il notez undeva, poate ma lasa in pace.
El suna cam asa: "La finalul unei zile cumplite in care am uitat de noi, ajungem tot la noi, la sufletul nostru, dar nu mai apucam sa-l privim. El sta in pozitia fetusului, cu genunchii la gura, speriat si ocupand tot mai putin spatiu. Ne intra sufletele la apa."
El mi-a servit drept motto de reflectie de Pasti. Si am multumit in gand pentru barcutele si colacii de salvare de pe lacul meu.
PS: Nu credeam ca o sa traiesc sa spun asta, dar felicitari Iulia Vantur!